Dacia Buiucani U-14 (a.n. 2012), pregătită de antrenorul Dumitru Gușilă, a încheiat cu succes participarea la turneul internațional Utmost Black Sea Cup Nessebar, clasându-se pe un merituos loc 3.

iunie 26, 2026

Pe parcursul competiției, echipa a demonstrat disciplină, caracter și un joc de calitate, obținând victorii importante în fața unor adversari puternici, inclusiv a echipelor din Liga Pro a Ucrainei – Polessia Kiev și Metalist Harkov. Aceste succese confirmă nivelul valoric al echipei și progresul constant al jucătorilor.

Locul 3 obținut la Utmost Black Sea Cup Nessebar reprezintă o răsplată binemeritată pentru munca depusă de jucători și de staff-ul tehnic, dar și o motivație pentru noi performanțe.

Felicitări fotbaliștilor, antrenorilor Dumitru și Alexandru Gușilă, părinților și tuturor celor care au susținut echipa! Mult succes în competițiile viitoare! 🥉⚽