Un nou proiect A.O. Sunshine și Dacia Buiucani, finanțat și susținut de UEFA Foundation for Children!
septembrie 11, 2023
Proiect inedit pentru Republica Moldova:
Pentru prima dată în Republica Moldova vor avea loc lecții de fotbal pentru comunitatea copiilor cu sindromul Down!
Pe parcursul unui an de zile, Dacia Buiucani va găzdui și pregăti mai bine de 25 de copii și tineri cu sindromul Down. Lecțiile de fotbal vor avea loc în fiecare weekend sub conducerea lui Sergiu Străistaru.
Orele de fotbal sunt o posibilitate de a face mișcare și a socializa nu doar pentru copilașii implicați în proces ci și pentru părinții lor! La primele lecții, mamele prezente au pictat torbițe eco pe care ulterior le-au primit în dar, iar pentru următoarele lecții pregătim alte surprize interesante și utile! Noi susținem tendințele eco și cultivăm acest lucru și în comunitatea noastră!
Mulțumim UEFA Foundation for Children pentru oportunitatea de a crea concepte inedite pentru piața autohtonă!